Structura Membri Regulament de Organizare si Functionare Contact
10/05/09

STUDIU COMPARATIV INTRE OUG nr. 79/2008 SI LEGEA nr. 203/2009


STUDIU COMPARATIV INTRE OUG nr. 79/2008 SI LEGEA nr. 203/2009

Analizarea ,,in oglinda” a prevederilor  OUG 79/2008 si a  actului normativ in vigoare- reglementator al materiei- Legea 203/2009, evidentiaza urmatoarele:

Prevederile OUG nr.79/2008 se aplica regiilor autonome, societatilor si companiilor nationale si societatilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritoriala este actionar unic sau majoritar, precum si filialelor acestora, denumite in continuare operatori economici.
Prin Legea nr. 203/2009 se aproba OUG nr.79/2008 privind masuri economico financiare la nivelul unor operatori economici, cu modificari si completari.
Art.2 ind.2 al OUG nr.79/2008, defineste contractul de mandat ca fiind  ,,acordul de vointa incheiat intre operatorul economic, reprezentat de consiliul de administratie, si directorul general/directorul operatorului economic, care are ca obiect indeplinirea unor obiective si criterii de performanta aprobate de actionari.
Legea nr. 203/2009 prin art. I pct.1, modifica art.2 ind.2 al OUG nr.79/2008, dupa cum urmeaza: ,,contractul de mandat este acordul de vointa incheiat intre operatorul economic, reprezentat de consiliul de administratie si directorul general/directorul operatorului economic, care are ca obiect  indeplinirea unor obiective si criterii de performanta aprobate de catre actionari in cazul societatilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ teritoriala este actionar unic sau majoritar, respectiv de catre conducerea ministerelor, autoritatilor publice centrale sau locale in subordinea, coordonarea sau sub autoritatea carora se afla, in cazul regiilor autonome.”
Aceeasi Lege nr. 203/2009, introduce un nou paragraf, dupa art.2 ind.2, 2.1, cu urmatorul cuprins: ,,in cazul regiilor autonome, obiectivele si criteriile de performanta se aproba de catre conducatorii ministerelor, ai autoritatilor publice centrale sau locale, dupa caz, in subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea carora se afla.”
Art.3 din  OUG nr.79/2008 precizeaza ca ,, criteriile si obiectivele inscrise in contractul de mandat se actualizeaza anual, in termen de 30 de zile de la data aprobarii bugetului de venituri si cheltuieli.”
Legea nr. 203/2009 aduce  completari la art.3, prin introducerea unor noi articole: art.3.1 si 3.2 care prevede ca:
Art 3.1
(1) ,,directorul general/directorul beneficiaza de o remuneratie lunara acordata prin contractul de mandat, dupa cum urmeaza:

  1. ,,la nivelul regiilor autonome, societatilor si companiilor nationale si societatilor comerciale aflate in coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea ministerelor, organelor de specialitate ale administratiei publice centrale si a autoritatilor publice centrale la care statul este actionar unic sau majoritar, precum si ai filialelor acestora, remuneratia nu poate depasi nivelul indemnizatiei lunare acordate prin lege pentru functia de secretar de stat;
  2. la nivelul regiilor autonome, societatilor si companiilor de interes judetean aflate in coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea unei unitati administrativ-teritoriale judetene, precum si al filialelor acestora, remuneratia nu poate depasi nivelul indemnizatiei lunare acordate prin lege pentru functia de vicepresedinte al consiliului judetean, respectiv viceprimar al municipiului Bucuresti;
  3. la nivelul regiilor autonome, societatilor si companiilor de interes local aflate in coordonarea, subordonarea sau sub autoritatea unei unitati administrativ-teritoriale de interes local, precum si ai filialelor acestora, remuneratia nu poate depasi nivelul indemnizatiei lunare acordate prin lege pentru functia de viceprimar.”

(2) ,,Directorul general/directorul beneficiaza prin contractul de mandat de concediu de odihna anual  si indemnizati aferenta, diurna si cheltuieli de delegare in interesul serviciului, concediu medical conform legii si zile libere platite pentru sarbatorile legale, zile festive specifice, casatorie, nasterea unui copil sau in caz de deces al unui membru de familie, acordate prin similitudine cu cele din contractul colectiv de munca aplicabil unitatii respective.”
Noutatea absoluta o reprezinta art. 3.2, care precizeaza urmatoarele:
Art. 3.2
(1) Remuneratia lunara a directorului general/directorului stabilita prin contractul de mandat in conditiile art.3.1 alin.(1) este unica forma de recompensare in bani a activitatii depuse de persoana respectiva.
(2)  Directorului general/directorului nu i se pot acorda prin contractul de mandat alte beneficii, de orice forma, in afara celor prevazute la art.3.1 alin. (2).
In   OUG nr.79/2008, art.4 avea urmatorul cuprins:
Art.4
(1) ,,Remuneratia lunara a directorului general/directorului se diminueaza proportional cu gradul de neindeplinire a obiectivelor si criteriilor de performanta stabilite prin contractul de mandat, dar nu mai mult de 30% din nivelul acesteia.

(2) ,,Dupa      aprobarea     situatiilor    financiare     anuale,     conducatorului
operatorului economic i se poate acorda un premiu anual de cel mult 12 remuneratii brute lunare, proportional cu gradul global de depasire a obiectivelor si criteriilor de performanta stabilite prin contractul de mandat.”
DarLegea nr. 203/2009 modifica acest art.4 dupa cum urmeaza:

  1. Ramane neschimbat
  2. In cazul   indeplinirii    pe    perioada  cumulata  de  la  inceputul  anului a

obiectivelor  si   criteriilor de performanta  stabilite prin contractul de  mandat, la
sfarsitul    anului    sumele   retinute   conform  alin.(1)   se   restituie   directorului
general/directorului.
De asemenea si art. 5 din OUG 79/2008, suporta modificari prin abrogarea literei c, care preciza urmatoarele: ,,conducatorii ministerelor, Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, organelor administratiei publice centrale sau locale, dupa caz, precum si ai altor institutii publice care au in subordine, autoritate, coordonare sau in portofoliu operatori economici, au urmatoarele obligatii: sa aprobe acordarea premiilor anuale in limita si in conditiile prevazute prin contractul de mandat si prin prevederile art.4 alin. (2) din prezenta ordonanta de urgenta.”
Art.6 din OUG 79/2008 precizeaza urmatoarele: ,, Ministerele, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, organele administratiei publice centrale sau ale administratiei publice locale, dupa caz, prezinta spre consultare sindicatelor de ramura bugetele de venituri si cheltuieli ale operatorilor economici prevazuti la art.1.”
Acest art.6 se modifica prin Legea nr. 203/2009 si va avea urmatorul cuprins:  ,,operatorii economici prevazuti la art.1 prezinta spre aprobare bugetele de venituri si cheltuieli, dupa consultarea prealabila a organizatiilor sindicale”.
OUG 79/2008 prin art.7 precizeaza urmatoarele:
,, 1)  Fundamentarea fondului de salarii anual, prevazut in bugetul de venituri si cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de crestere a castigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de crestere a productivitatii muncii, calculat in unitati valorice comparabile sau in unitati fizice, dupa caz.
2)  Suplimentar fata de cresterea prevazuta la alin. (1) se va putea acorda o crestere a castigului salarial mediu pe baza economiilor rezultate din reducerea cheltuielilor la 1.000 lei venituri, dar nu mai mult decat indicele de crestere a productivitatii muncii.
3)  Indicele productivitatii muncii va putea fi calculat in unitati fizice pentru activitatea de baza, daca aceasta reprezinta mai mult de 50% din totalul veniturilor din activitatea de baza      
4)  Pentru operatorii economici-filiale, a caror activitate depinde de contractele cu societatea-mama in proportie mai mare de 60% din activitate,
drepturile salariale se acorda in conditiile prevazute la alin. (1) si (2), dar nu mai mult decat cresterea acordata pentru societatea-mama.
5) In cazuri justificate, prin hotarare a Guvernului, pot fi stabiliti alti indicatori specifici de fundamentare a fondului de salarii.

Legea 203/2009 aduce numeroase modificari acestui articol, dupa cum urmeaza: alineatul 2) se abroga, iar aliniatele 3) si 4) se modifica  si vor avea urmatorul cuprins:

  1. ,,Indicele  productivitatii  muncii  se  poate  calcula  in unitati fizice pentru activitatea de baza, daca aceasta reprezinta mai mult de 50% din totalul veniturilor.
  1. Pentru    operatorii   economici - filiale,  a   caror   activitate   depinde   de contractele cu societatea mama in proportie mai mare de 60% drepturile salariale se acorda in conditiile prevazute la alin (1), dar nu mai mult decat cresterea acordata pentru societatea mama.”
    La art.7,  dupa   alineatul (5)  se  introduce  un  nou  alineat,  alineatul (6), cu urmatorul cuprins:
  1. ,,Pentru   companiile   care   fac   servicii  comunitare   de  utilitati publice definite in Legea serviciilor comunitare de utilitati publice nr. 51/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se vor elabora si aproba indicatori specifici de fundamentare a fondului de salarii, prin ordin al ministrului administratiei si internelor, in termen de 90 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta, la care se pot adauga si alti indicatori, la propunerea autoritatilor publice locale in subordinea carora se afla serviciile respective.”
    Art.II din Legea 203/2009, precizeaza urmatoarele: ,,prevederile alin. (1) al art.3.1 se aplica pana la data de 31.decembrie 2009, contractele de mandat incheiate pana la data de 31.12.2008, inclusiv, modificandu-se in mod corespunzator.”
    Art.III din Legea 203/2009, are urmatorul cuprins:,, prin hotarare a guvernului se vor stabili remuneratiile stabilite reprezentantilor statului sau ai unitatilor administrativ teritoriale in organele de conducere sau control ale regiilor autonome, companiilor nationale si societatilor la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritoriala”
    Iar art.IV al Legii 203/2009, prevede urmatoarele:
    (1) ,,Pana la data de 31 decembrie 2009, unica forma de remunerare a conducatorilor si adjunctilor conducatorilor autoritatilor si institutiilor publice, indiferent de forma de finantare, aflate in subordinea, sub autoritatea sau in coordonarea Guvernului, ministerelor si  a celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si ai celor aflate in coordonarea primului- ministru o reprezinta o suma egala  cu indemnizatia prevazuta de lege pentru functia de secretar de stat din ministere, respectiv de subsecretar de stat din ministere, dupa caz.
    (2) Prevederile alin.(1) se aplica numai in cazul conducatorilor si adjunctilor conducatorilor autoritatilor si institutiilor publice in cauza, a caror remuneratie depaseste, la data de 31 decembrie 2008, nivelul indemnizatiei prevazute de lege pentru functia de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat din minister.”

Studierea celor doua texte legislative efectuata prin perspectiva atat strict tehnico-legislativa, cat si prin prisma efectelor produse in domeniul serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare, respectiv impactul asupra drepturilor si interesele top managementului acestora, conduce la cel  putin cateva concluzii care merita a fi retinute:
I. Din punct de vedere legislativ:
A.  Sub  aspect  formal,  actul  normativ reglementator al materiei – Legea  203/2009  devine   legea,    dupa   o   perioada   lunga   de   timp   cand   ordonantele   Guvernului   faceau  legea.   Se   abroga  in  totalitate  alte normative in domeniu..

  1. Din  punct  de  vedere  al  celeritatii,  se  poate  remarca ceva mai  putin obisnuit pentru practicile in materie, respectiv aprobarea legii  in 4  luni de la emiterea OUG 222/2008, normativul  anterior cel  mai recent, ceea ce dovedeste interesul major al  executivului si al  Parlamentului  pentru acest  act normativ.

C. In raport de continut, Legea 206/2009 preia, in linii mari filosofia care  a  stat   la   baza   elaborarii  OUG 79/2002   respectiv   OUG 79/2007,   nuantand si impunand  in text optiunile politice actuale:

  1. se rafineaza unele institutii si concepte;
  2. se renunta pe de  o  parte  la  anumite practici si conduite, iar

pe   de  alta  parte,  se   introduc  norme  care  reglementeaza  
circumstante si imprejurari noi.

II. Din punct de vedere al managementului operatorilor:

  1. Se confirma limitarea  remuneratiei directorului general/directorului abordare consacrata in premiera, in forma actuala, de OUG 222 din 2008
  2. Se face un  ,,un alt pas inapoi” in ceea ce priveste interesele directorilor general/directorului,  prin  eliminarea  si  a  posibilitatii   acordarii   unor premii anuale acestora.
  3. Indicatorii   specifici  de  fundamentare   a  fondului  de  salarii  pentru companiile din sistemul  serviciilor  comunitare  de  utilitati publice  se elaboreaza si aproba de MAI,  la  care se pot adauga si alti indicatori la propunerea autorilatilor  administratiei  publice  locale  sub  autoritatea carora  functioneaza  operatorii  respectivi  (prevedere  inclusa in urma demersului Patronatului Apei).

 

PRESEDINTE COMISIA JURIDICA ARA
cj. Radu MICLE

 


Directioneaza 2% din impozitul pe venitul anului 2011 catre Asociatia Romana a Apei.
Descarca Formularul 230!
Legislatie romana specifica
Sedinte
Sedinte

Noutati


LEGATURI UTILE

www.ara.ro
www.mai.gov.ro
www.ewater.de